Scorn defeat

I stand defeated by ghosts
That were once my lively allies
I stand shunned by only myself
Yet I greet your warm smiles
As I dream of relief and redemption.

On the other hand....

...yeah, I will.

Sa-ti spun... ( Lord of chaos, let me sleep, space is deep)

...dar nu fugi? Eu nu stiu decat sa distrug. Te-ai intrebat de ce ti-am vorbit atata despre el. Numai tu stii daca ai vrut sau nu un raspuns (mai mult sau mai putin concret). E greu sa nu ramai impresionat cand intalnesti pe cineva care-ti seamana. Ei, tocmai asta e. Ma uit in ochii lui si stiu ca intelege niste treburi care nu au fost menite sa fie pricepute decat de noi. Noi doi, si inca ceilalti pe care pana acum nu i-am cunoscut. Noi am ales candva, demult, sa fim piromani. Sa dam foc sufletelor care nu ne vor apartine niciodata. Caci ce e o viata? Intr-o singura viata nimeni nu e al tau. Si o iau de la capat iar si iar si iar si iar si iar. Am obosit. Te iubesc, dar tu, daca nu iti dau ceva omenesc, vei alege sa pleci. E firesc. Nu ma supar. Nu vreau sa te calc in picioare, sa te servesc la tava cu cartofi copti, sa-ti ard sperantele odata cu un teanc din pagini din biblie. Dar sunt un animal, si inca unul care te poate zdrobi doar scrasnind din dintii mei tociti. Tragedia e ca daca tu nu ai grija, eu nici macar nu am sa-mi dau seama. M-am blazat din cauza timpului. Daca nimic nu poate schimba natura unui om, ce poate schimba natura unei bestii?

Si daca te intrebi ce-mi trece prin cap cand privesc in gol, iata ca Thomas Lindberg o spune mai bine decat as putea eu vreodata:


I am at the the gates but where are the keys
all I crave is to sleep
all I crave is to sleep
lord of chaos...

Somnul de pranz de duminica

Ce ti-e si cu dupa amiezele de duminica. Te bagi in pat, sub paturica cu o cartulie in mana ( in cazul meu The Chronicles of Amber), e cald, e bine, ti se incetoseaza privirea si adormi. Deh, trezit de dimineata, examene, porcarii.
Incepi sa visezi. Pe God of Disfigurement of course. Nu se poate altfel. Strazi intortocheate, case darapanate in care locuieste micul zeu ( cumva in toate, asa se intampla in lumea onirica :P), mizerie, boala si alte chestiii care iti aduc inspiratia. Plus un sentiment bizar de tristete. Bun. Numai ca la un moment dat ai senzatia ca te trage ceva din corp. "What the....", iti zici. Incerci sa tipi. Nu poti, evident. DUH! Dupa aia iti dai seama ce se intampla cu tine (asta cand ai impresia ca ai ajuns pe la tavan si incerci sa bagi degetele prin el) si iti spui "Bah tampito, e Sleep Paralysis, d-aia nu poti sa te misti si halucinezi ca plutesti prin camera. Da-te jos de pe tavan ca te ia mama dracu'!" Te "intorci" instantaneu in corp. Tot nu poti sa te misti. Ai impresia ca e ceva naspa cu tine in camera. Te concentrezi si te trezesti.
Concluzia? Asa-mi trebuie daca in loc sa ies sa imi beau mintile stau acasa si citesc. Bad, bad SvartKatt!

Despre ecsi

Calatorind in meandrele sufletului meu de entitate ultracomplexa, am avut o revelatie. Genu' ala de revelatie pe care o au femeile numai dupa sute de ore de terapie psihanalitica. E vorba de eternele intrebari pe care orice creatura cu constiinta si clitoris si le pune la momentul maturizarii emotionale. " Cum i-am ales pe barbatii din viata mea?" " De ce cu unii am stat 3 ani si cu altii 30 de minute?"
Ia sa vedem. Deci, motivele multiple pentru care am ales sa fac diverse schimburi (de fluide sau experienta) cu anumiti membri ai sexului opus:

1. Erau langa mine dupa ce bausem 5 beri.
2. Erau blonzi.
3. Citeau SF.
4. De la spate, aratau ca Ileana Cosanzeana
5. Ascultau Mayhem si/ sau Sodom
6. Aveau cicatrici si/sau tatuaje.
7. Erau pur si simplu, nevrotici.

Ei, acu-i acu. 1+2+3+4+6+7= 3 ani

Intrebarea e, daca indeplinea si conditia 5 era o vesnicie? Mai trebuie ceva in plus? In minus?
Bine, matematic, relatia mea cu sexul opus arata cam asa :

309842 x {80345-[98759+10853824-(93850930+a) x 54238902 +666]} - {abcd + bdca-[acdb +( cabd- dbac)- cbda]} = il ia dracu' daca nu stie piesele de pe Persecution Mania